Astăzi…

…am jucat fifa şi am pierdut. Cineva mi-a dat buzz în timpul meciului si cât am stat să-i scriu un “vb mai incolo” şi să dau exit… am primit un “connection lost”… foarte urât,domnule.

Şi mi-am amintit că :

1. tu nu ştii să joci fifa şi m-am gândit că poate îmi oferi şansa să îmi refac moralul. Tu ai să te încăpăţânezi şi ai să mă cerţi – cu ce drept afirm eu că tu NU ŞTII ceva?! Eu iţi promit să mă opresc la 11-0 (deşi am să te las să câştigi, ca de obicei)… să marcheze fiecare jucător. Mi-i şi imaginez, după joc:

- fericiţi…la nelipsita bere, caterincă, fericire de copil veşnic.

- trişti… la obişnuitele interviuri, spunând că au pierdut din cauză că “Mister” era high ca un zmeu.

2. Hmm… e linişte aici. Chiar îmi aud propria respiraţie. Şi dacă nu am vorbit jumătate de oră… sau o zi, sau 10 ani, dar ştiu că eşti aici… e altfel. Nu e aceeaşi linişte. E o linişte cu muzică… genul de muzică despre care nu ştii de unde vine, dar ştii că e acolo şi nu se va opri… pot s-o ascult linistit.

Recunosc şi iţi multumesc că m-ai inspirat, dar în acelaşi timp simt o eronata părere de rau că nu am păstrat nimic din toată acea inspiraţie. Am fasonat-o şi ţi-am trimis-o înapoi, pe toată, ca un sweat-shop din Myianmar ce manufactureaza pentru adidas . Te-am preţuit oare într-atât până nimic nu a mai fost al meu? Iar tu m-ai certat, încă o dată. Probabil ai avut dreptate, sau nu.

Eu încă mai cred că oamenii se pot schimba. Mai cred că există un singur lucru ce rămâne (de) neschimbat, acelea care se schimbă perpetuu sunt piesele ce îl compun.