Sătul…
Mi-am dat seama mai demult, dar în ultima vreme a devenit clar. Îmi tot vine să spun că sunt sătul, că mi-e greaţă, că pur şi simplu nu-mi place/m-am săturat sa fiu minţit ş.a.m.d.
Dar aş fi doar încă un ipocrit.
Absolut toţi oamenii – şi mai ales femeile – întâlniţi, care aveau această “rugăminte”, s-au dovedit a nu avea absolut nici o problemă în a încălca vestitul şi vechiul proverb “ce ţie nu-ţi place, altcuiva nu-i face”. Aceste persoane i-ar numi pe mincinoşii lor prefăcuţi si ipocriţi, dar departe de dânşii gândul de a face parte din aceeaşi tagmă!… Aş numi acest “procedeu” culmea ipocriziei, dar mi-e teamă că aceasta a fost depaşită deja din toate punctele de vedere posibile şi imposibile.
Compătimesc oamenii cărora le e frică sa fie ei înşişi, şi se ascund în spatele diverselor măşti de ocazie, se complac în convenienţa şi dulcea ignoranţă a rahatului de zi cu zi şi fug de fericire crezând că de fapt o urmăresc. În ochii voştri rafinaţi – de cunoscator, sunt un criminal, un nebun, un inadaptat. Eu n-am vrut niciodată sa fiu altcineva decât sunt, şi nu port decât o singură mască, imi aprind o ţigară şi fug de rahatul cotidian … urmăresc fericirea crezând de fapt că şi aceasta fuge de mine.
Acestea fiind spuse…
Vreau să mă urâţi, cu toţii, pentru că nu sunt ca voi, pentru că sunt eu şi pentru că mi-e milă & greaţă & râd de (v)oi în fiecare zi, pentru că eu sunt cel ce vă caută sufletul nu în ochi, ci în fiecare vorbă şi mişcare, vă transform în materialele mele de lucru, în studiul meu de caz , în personajele tragi-comice ale unei piese de teatru regizată de un nebun.
Risc să parafrazez un personaj istoric & de film – dar adevărul nu e acelaşi pentru toţi – dacă nu mă urâţi deja, pregătiţi-vă, fiţi siguri că o veţi face.
Dap, chiar daca e un fel de “scream loud” , imi plac comparatiile care le-ai facut, si nu in ultimul rand, ai mare dreptate cu tot ce zici …cum ti-am zis, resemnata recunosc ce ai scris ca un adevar uman.
corina - iulie 24, 2007 la 12:37 am |
ma gandesc ca a fost nevoie de multa stradanie pentru a compune un astfel de post si apreciez efortul tau si adancimea mintii tale. cum ai imbinat toate ideile astea, cat de placut si logic curge textul.. cum ai facut? o fraza pe zi? un paragraf pe saptamana? cred ca te cunosti prea bine pe tine insuti si ai vazut suficient de multe incat sa ai dreptul sa plasezi majoritatea rasei umane sub nivelul tau. oamenii, cu masti sau fara masti, masti puse intentionat sau instinctual, nu sunt in totalitate ei insisi din motive care ii privesc. oamenii, astia asa mai trasi la fata, nu ma refer la tinele superior noua, traiesc cu speranta ca atunci cand o sa gaseasca acea fericire despre care vorbesti vor putea fi ei insisi si nici macar mastile puse din instinct nu vor mai exista. (tu, omule fara masti, spre ce aspiri? eu si domnisoara corina, care iti elogiaza postul si care, desigur, nu cunoaste cazul acuzativ, suntem tare curiosi.) compatimeste-ne in continuare. e bine sa stim ca macar tu te-ai gasit deja pe tine insuti si ca te placi asa cum esti. “un criminal, un nebun, un inadaptat” care se foloseste de marele lui defect, ipocrizia, exact pentru a-l ascunde. asta e o tactica mult invechita. chiar crezi ca daca atribui cuiva o insusire si o critici si strigi sus si tare ca o detesti nu o sa devina evident la un moment dat ca asta e modalitatea ta de a nega ce e mai rau in tine? pana atunci, te las sa ne admiri pe noi toti cei de pe culmea ipocriziei din valea ta cu iarba verde si apa limpede.
materialul de lucru - iulie 31, 2007 la 6:42 pm |
Desi probabil ti-ai dorit ca sentimentul sa fie reciproc, ma simt nevoit sa admit ca nu sunt inspirat de cuvintele tale, dar deloc.Si ca tot veni vorba de inspiratie, iti raspund la prima/primele intrebari : 5 minute.Tie cat ti-a oferit? Iti admir inteligenta(nu ipocrizia si filosofia ieftina)ce reiese printre randurile tale,desi coerenta pe care vadit o cauti in zadar s-a pierdut in furtuna frustrarii tale cu iz de ironie fina. Aceeasi ironie pe care o banuiesc pana si in aprecierile tale.
Dar noi scriem cu scopuri si din trairi diferite.
Ai reactionat exact cum imi doream si asta nu poate decat sa ma bucure. Apreciez frustrarea, munca depusa si doza de dorinta de razbunare. Pentru/Pe cine? Scopul randurilor mele de mai sus – acelasi cu al unui pescar. Al tau?
Nu sunt defel o “fiinta superioara” decat in masura in care tu ma privesti astfel. Si-apoi te identifici cu cele exprimate, desi pentru mine esti un semn de intrebare si nu un “material de lucru”.
In final,daca ma contrazici,atunci de ce te ascunzi, de ce n3m3ssiss -zeita greaca a razbunarii si a “indreptarii nedreptatilor”. Cu atat mai mult cu cat o spui tu insuti, esti de gen masculin?…
ps: ca sa te scutesc de “intrebari existentiale”…2 tigari si 1/2 beri.
kharmacoma - august 15, 2007 la 11:19 pm |
cuvintele mele nu urmareau sa te inspire. inspiratia e oricum problematica in cazul tau (ti-a luat 15 zile sa raspunzi la un comment, daca nu ma insel). cat mi-a oferit? ce sa-mi ofere? postul tau? poate doar o masura mai sigura in a judeca oamenii – de fapt, pe tine, in cazul asta. (da, judec oamenii, daca te gandeai sa ripostezi cu o intrebare din sfera asta).
..”desi coerenta pe care vadit o cauti in zadar s-a pierdut in furtuna frustrarii tale cu iz de ironie fina. Aceeasi ironie pe care o banuiesc pana si in aprecierile tale.” criticarea coerentei mele implica faptul ca tu te vrei a fi mai coerent. hai sa fim seriosi. reciteste-ti frazele de mai sus.
da, scriem in scopuri diferite. opuse, mai bine zis. tu scrii despre ceva ce e in opozitie cu tine (cu ce scop, asta tu stii), eu scriu despre tinele adevarat (scopul? in principal, faptul ca ma irita -o da, maretul cuvant- ipocrizia! ta m-a facut sa-ti las comment. scop nu am. daca as face dintr-un comment lasat la postul tau un scop, mi-ar fi complet greata. asa, consider ca am umplut 10 minute intr-un mod placut. e distractiv sa vezi cat de neputinciosi sunt unii si sa-i mai si atati).
“Ai reactionat exact cum imi doream si asta nu poate decat sa ma bucure.” hai hai, cut the crap.
materialul de lucru - august 17, 2007 la 1:40 am |
Rapid! Excelent! Ma uimesti de-a dreptul – si raman doar cu uimirea..
Nu cred ca trebuie sa-ti dau raportul in privinta a ceea ce am facut eu un astea 15 zile in care tu probabil ai stat cu sufletul la gura si cu speranta ca m-ai blocat.Raspunsul ti l-am dat pe loc aseara,la o adica am 3 bucatele de hartie adunate dintr-un pub cu care sa-ti si dovedesc asta.Am o singura rugaminte, si aceea e sa nu ne coboram in afirmatii penibile. Eu n-am sa te citez,nu sunt intr-atat de impresionat de “slovele” tale.Nu inteleg de ce te comporti de parca m-ai cunoaste, dovedeste-mi ipocrizia domnule, nu te-nvarti in jurul cozii. Probabil ai lipsit in gimnaziu la orele in care s-a predat metafora,comparatia..si eu n-am timp sa te educ. Daca ti-e greata,vomita – sau pur si simplu nu mai imi comenta. Nu stiu cine esti si nu vrei sa te recomanzi macar cu ceva al tau. De fapt o spui si singur ca doar judeci. Judeci prost,domnule anonim, in caz de ai cumva impresia ca le stii pe toate.Si un peste de fundul oceanului judeca “sa ies azi sa mananc sau nu? daca ma prinde rechinul?” s.a.m.d.
Vii cu citate si parabole “intelepte” dar habar nu ai despre ce vorbesc eu.
In fine, nu mi-am facut blog ca sa ma trag de sireturi cu necunoscutii.
Asa ca te invit la o discutie in particular,lipsita de dejectii verbale-asta daca te intereseaza in vreun fel adevarul. Ti-am dat add pe mess deja, astept acceptul tau.
kharmacoma - august 17, 2007 la 2:03 am |
cuvintele mele nu urmareau sa te inspire. inspiratia e oricum problematica in cazul tau (ti-a luat 15 zile sa raspunzi la un comment, daca nu ma insel). cat mi-a oferit? ce sa-mi ofere ce? postul tau? poate doar o masura mai sigura in a judeca oamenii – de fapt, pe tine, in cazul asta. (da, judec oamenii, daca te gandeai sa ripostezi cu o intrebare din sfera asta).
..”desi coerenta pe care vadit o cauti in zadar s-a pierdut in furtuna frustrarii tale cu iz de ironie fina. Aceeasi ironie pe care o banuiesc pana si in aprecierile tale.” criticarea coerentei mele implica faptul ca tu te vrei a fi mai coerent. hai sa fim seriosi. reciteste-ti frazele de mai sus.
da, scriem in scopuri diferite. opuse, mai bine zis. tu scrii despre ceva ce e in opozitie cu tine (cu ce scop, asta tu stii), eu scriu despre tinele adevarat (scopul? in principal, faptul ca ma irita -o da, maretul cuvant- ipocrizia! ta m-a facut sa-ti las comment. scop nu am. daca as face dintr-un comment lasat la postul tau un scop, mi-ar fi complet greata. asa, consider ca am umplut 10 minute intr-un mod placut. e distractiv sa vezi cat de neputinciosi sunt unii si sa-i mai si atati).
“Ai reactionat exact cum imi doream si asta nu poate decat sa ma bucure.” hai hai, cut the crap.
“Apreciez frustrarea, munca depusa si doza de dorinta de razbunare. Pentru/Pe cine?” cut the crap the sequel. intuitia ta functioneaza mult prea stupid, so i am gonna skip this. nu e ora de consiliere.
“Scopul randurilor mele de mai sus – acelasi cu al unui pescar.” adica sa pescuiesti? pe cine? pe mine si pe corina? lasand the ass kisser la o parte, cine in afara de oamenii care te stiu asa cum esti si pot sa isi dea seama ca proprietarea nasului de a fi un organ care creste pe tot parcursul vietii se aplica mult prea usor in cazul tau crezi ca e interesat de posturile tale? sau tocmai pe noi ai vrut sa ne pescuiesti? oh fuck it. in cazul asta, iti zis ca nici noi nu suntem prea interesati, suntem mai mult distrati si poate oripilati pentru o fractiune de secunda.
“Al tau?” – cred ca ti-am zis mai sus.
“Nu sunt defel o “fiinta superioara” decat in masura in care tu ma privesti astfel.” – atunci poti sa stai flexat.
“Si-apoi te identifici cu cele exprimate” – asta n-am inteles-o (aviz ambiguitatii tale).
“In final,daca ma contrazici,atunci de ce te ascunzi” – pentru ca nu consider ca identitatea mea are vreo semnificatie aici. pentru ca sunt unul din oamenii aia cu masti care pot fi la fel de sinceri cand iti zic “ceau, ce faci? enjoy your beer” (situatie in care nu prea conteaza caracterul tau infect) si,totodata, cand iti lasa commenturi despre acel caracter. da, sunt sinceri pe moment, chiar daca au masti. asta e o necunoscuta pentru tine.
2 tigari si 1-2 beri (vezi ca 1/2 e fractie, trebe scris cu liniuta de-asta simpla)!? come on, u can do better. or can u not
materialul de lucru - august 17, 2007 la 2:15 am |
dar nu te repezi, ce faci?
materialul de lucru - august 17, 2007 la 2:18 am |
Nu, nu ma reped,ti-am lansat o incitatie,dupa cum spuneam si astept sa o onorezi.
kharmacoma - august 17, 2007 la 2:37 am |
o mare parte din penultimul tau comment n-are nici o legatura cu ce vorbim noi aici de fapt. deviezi destul de mult de la chestia in discutie si se poate deduce ca nu ai argumente sa iti sustii cauza. imi rastalmacesti vorbele si, ca tot ziceam de coerenta, go figure.
o singura chestie. sa ma educi? un mare lol. iti garantez ca educatia nu e tocmai punctul meu slab. si, pentru ca nu e, iti doresc tot binele din lume, sper sa-ti mearga cu blogul si sa nu mai ai parte de commenturi de-astea. i’ve got a movie to see and some beer to drink, asa ca.. un calduros adieu
materialul de lucru - august 17, 2007 la 2:55 am |
*invitatie
Ok,deja incepi sa ma calci pe nervi, si asta va fi ultima data cand iti ridic manusa plina de cacat. Nu esti in stare sa porti o discutie si vrei doar sa te certi cu cineva,ei bine – nu sunt eu ala. Inteleg ca iti face placere sa ma jignesti pe mine,dar cu prietena mea ce ai? Si-a scris, ca si tine de altfel, propria opinie si probabil iti permiti tot felul de tampenii stand confortabil dincolo de un ecran de monitor undeva departe. Mi-as dori sa nu fii intr-atat de las, si sa-ti afisezi tupeul de cocalar si intre patru ochi.
De ce interjectezi in engleza, crezi ca te face sa pari mai cult?
Sunt flexat,daca vrei fac si podul:))Daca nu esti interesat,repet, nu mai citi,nu mai comenta. Te identifici cu cele exprimate de mine in post: 1. te autonumesti “materialul de lucru”, 2. daca nu te regaseai prin cele spuse de mine nu te sesizai sa comentezi.
Esti “sincer pe moment” ca bine zici, nu ma intereseaza sinceritatea sau nimic despre tine din moment ce pur si simplu aberezi.
Spui ca ma cunosti ca pe un mincinos &ipocrit? Probabil ai gresit adresa. Te sfatuiesc sa-ti introduci sinceritatea si parerile tampite pe partea din dos si sa o lasi acolo pana in momentul in care vei avea bunul simt sa porti si o discutie ,nu doar sa te ascunzi in provocari. Orice ai incercat aici..nu ti-a reusit,mie da. In schimb astept o noua provocare pt noul meu post,poate e mai pe gustul tau:)
Nimic din ce am eu de oferit nu mai e pt tine,si apropos..”1/2 beri” inseamna jumatate de bere ,dar probabil tu esti cu partea practica..pragmatica…si alte alea.
Iti doresc o seara placuta,alexandra.;) “Te rog sa nu ma mai cauti,e mai bine pentru amandoi”-parca asa spuneai.
kharmacoma - august 17, 2007 la 3:11 am |